it is keeping me up
mi-am spus ca nimic nu-i mai ingrozitor pe lume decat sa te descoperi pe tine insuti putin in fiecare zi…
n-am mai scris de mult, si nu pentru ca sunt antrenata in alte activitati cotidiene, avand ele sau nu un scop precis… ci din simpla lipsa a acestora.
abia constienta de mine, ma intorc intotdeauna in acelasi loc, aceeasi patru pereti, aceeasi camera. in jurul meu e o ordine excesiva. am citit ca numai bolnavii pe moarte nu suporta putina babilonie in jurul lor. si ma intreb daca am sa mor.
posibil.
in orice caz. de oriunde ma intorc, cobor aici. in mine. ca un betiv ahtiat dupa alcool, care stie ca bautura il face violent si ca nu trebuie sa bea, si care chiar ar prefera sincer sa nu o faca, desi totusi daca ii pui o sticla alaturi pana la urma o da gata obligatoriu. asa revin eu. obligatoriu.
sticla mea e plina de regrete, de remuscari, de suferinta pierduta, de suferinta pe care am ratat-o, pe care pur si simplu am simtit-o atat de intens, am constientizat-o si am ajuns la a o anihila complet.
n-ar trebui sa fiu acum aici. imi zic mereu.
realitatea asta e ca o lume intreaga a mea, ce se naruie.
da, lucrurile astea atat de reale din jurul meu n-ar trebui sa dispara niciodata. si totusi ele devin de-o data vagi, incep sa se intoarca impotriva mea.
e noapte si luminile se sting.
urlete de circumstanta, si aceasta e doar incipitul…
“No war, no war, no more
No more battles to fight in this life”
am 19. si nu pot face nimic cu asta.
de fapt : in visele lui ea se intoarce. in visele EI il iarta.
daca peste tot sunt revolutii, de ce n-ar fi si-n mine?
daca traiesc intr-o societate superficiala, unde regula de baza a stiintei de a trai este cea a mimarii, in care sportul nostru favorit este sa ne facem mutre, unde ne mimam sufletul, spiritul, gandurile, distractia, sentimentele, cum pot stii ca o mimare nu ascunde o alta, si aceasta din urma o alta, si aceasta o alta …?
oare ce imi trebuie in viata? oare gropita unui umar e de ajuns?
un ideal gresit e oare o chestie mai rea decat lipsa oricarui ideal?
“toata nenorocirea oamenilor vine numai de la faptul ca nu stau linistiti intr-o camera ” [Pascal]
stii ce ?! tocmai din cauza afurisitei aleia de camere vine toata nenorocirea.
orice educatie sentimentala implica poate o revolutie primprejur.
/ voiam sa te educ. atunci cand eram la doar cativa centrimetrii de tine si tu vorbeai fara macar sa ma privesti, ca si cum un torrent de cuvinte ti-ar fi invadat mintea, cuvinte fara sens, – atunci, atunci m-as fi oprit din a te privi si ti-as fi zis : simt. sau mai apoi, te-as fi scos afara, in frig, si te-as fi sarutat. si tu mi-ai fi raspuns scurt : te-am asteptat. si eu te-am asteptat. tot asa cum n-am avut curaj sa fac toate astea. asa cum ti-am asteptat sms-urile pe care n-ai avut curaj sa mi le trimiti sau asa cum ti-am asteptat reactiile la sentimentele pe care n-am avut curaj sa le simt. asa cum te-am asteptat atat de mult incat acum esti o asteptare. un peron de gara sau o statie de metrou sau pur si simplu o imagine bizara a mea. \
aceasta revolutie n-ar putea insa inlocui-o pe a mea.
became a hopeless drifter?
i’ll say goodbye to your whispers in my dreams.
and then our lips will part, in my mind and in my heart,
coz’ your kiss went deeper than my skin.
piece by piece – is how i’ll let go of you
kiss by kiss
will leave my mind one at a time
one at a time…
in visele lui ea se intoarce. in visele lui il iarta.
“si cu noi cum ramane?”
ramasera amandoi tacuti o bucata buna de vreme, privind vapoarele ce treceau neauzite prin port, depasindu-se unul pe altul ca niste jucarii plutind intr-o cada. incepu sa ploua marunt . ea facuse efortul sa deschida vorba si acum ii era greu sa-l priveasca. isi puse mainile pe genunchi si le impreuna intr-un gest putin afectat.
“nu ai nevoie de mine. ti-am mai spus si inainte iar acum e mai adevarat ca oricand. te poti lipsi de mine “
prima ei reactie fu sa se retraga. apoi isi dadu seama ca eliberarea lui insemna si pierderea unei certitudini : traise prea multa vreme cu secretele lui, iar acum , cand ii fusesera dezvaluite simtea un gol pe dinauntru.
“nu am nevoie de tine”
cat de imaterial parea, cum scapa ori de cate ori incerca sa-l prinda. nici macar in momentele cele mai intime , cand fata lui ravasita de pasiune era aplecata deaspura ei , niciodata nu era pe-a-ntregul cu ea. acum intelegea si de ce. fusese intotdeauna cu cealalta.
inca o amintire nechemata : el deaspura ei , ridicand suvite din parul ei si lasandu-le sa-i alunece printre degete, cu privirea pierduta.
“aur. imi place culoarea metalelor – aur , bronz si chiar argint. pana la urma, aurul si bronzul iau culoarea argintului “
era un fel de declaratie de dragoste , tot ce auzise mai mult de la el. se simtea pacalita. cel pe care-l iubise atat era o scoica goala.
“iti risipesti viata”
“iar tu n-ai pic de minte”
“uneori nu ai de ales. viata merge si fara tine. te rog sa te opresti”
el se ridica si pleca. ea nu striga dupa el.
Diana Krall
If you see me walking down the street
And I start to cry each time we meet
Walk on by, walk on by
Make believe that you don’t see the tears
Just let me grieve in private ’cause each time I see you
I break down and cry, walk on by
I just can’t get over losing you
And so if I seem broken and blue
Walk on by, walk on by
Foolish pride that’s all that I have left
So let me hide the tears and the sadness you gave me
When you said goodbye, walk on by
22 nov. Bucuresti
