big boy

si cand pleca seara
cam in fiecare seara iesea
pe coridor alunecam
pe mizeria lasata de el
alunecam tot mereu
o lasam acolo
voiam sa si-o adune singur
odata si-odata
odata si-odata sa stearga el pe jos
porcaria aia
sa-l oblig sa se lase-n genunchi
sa o linga
nenorocita aia de mizerie
sosul ala carnal de fructe care incepea sa fermenteze
sa-l bat
asta voiam
sa nu mai scuipe mereu totul pe jos si sa nu
mai lase toate alea sa cada pe joi sa nu-i mai fie totuna
cine
e cu el
are sa inlature mizeria mea din lume
pana la urma o sa o stearga careva
si
daca o sa ma abtin destul timp sa o fac
daca am rabdare sa puta destul timp
lipaia cu picioarele goale prin terci
cand venea
dimineata in zori
si crezi ca nu simt mirosul
crezi ca nu simt
crezi ca simt doar cum miroase pielea ta de fruct
crezi ca nu stiu ce faci
cu talpile alea lipicioare
lenjeria de pat
mirosea a fructe dulci
mirosea tot mereu
big boy

tacut si superb ca un copac

iata ce lupta cu mine, iata ce era implacabil impotriva mea : aspectul comun al lucrurilor.
cum de nu le vazusem pana atunci? privisem tot timpul intr-acolo de cand am ajuns.
pentru a-mi verifica apritia lor, m-am uitat o clipa in alta parte si apoi am revenit la ele.
erau acolo, la locul lor, imobile, mari si rosii.
cum de nu le vazusem atata timp?
incepeam sa ma indoiesc de certitudinea mea de copac.
aparusera acolo, acolo unde nu erau cu o clipa mai inainte.
vederea mea era oare intotdeauna clara?
poate ca in corpul meu mai ramasesera urme de neputinta si de intuneric care circulau prin noua mea luminozitate ca niste nori pe un cer stralucitor, acoperindu-mi vederea cand treceau prin santul chiasmatic, asa cum norii pe cer acopera deodata soarele si cufunda in umbra o parte din peisaj.
erau totusi acolo.
m-am repezit spre ele si nu au disparut.
si toata problema se rezuma acum la a ma intoarce si a ma aseza din nou pe scaun.
si mai departe ce trebuie sa fac? ce trebuie sa spun?
spre unde fug?

nuferi si noroi.

cateodata ma gandesc la mine, si imi vine sa plang.
alteori imi vine sa rad.
ma uit la viata mea si ma intreb ce gluma mai e si asta.
o gluma fara fir.
de fapt, viata mea e o mare absenta.
mi-e frica de orice, mi-e frica de tot, de oameni, de fapte, de sentimente, de lucruri marunte, de lucrurile simple pe care imi place sa le vad complicate, de prea multa responsabilitate, de lipsa totala de resposabilitati, mi-e frica de soare si in acelasi timp mi-e frica de noapte, mi-e frica sa mananc si in acelasi timp mi-e frica sa nu mi se faca foame, mi-e frica sa dorm si in acelasi timp mi-e frica sa ma trezesc la realitate, mi-e frica sa simt si in acelasi timp mi-e frica tare ca intr-o zi nu o sa mai simt nimic, mi-e frica de gandurile mele si in acelasi timp mi-e frica sa nu mai gandesc, si mi-e frica sa ma las sa gandesc liber, pentru ca mi-e frica de mine.
mi-e frica de mine in cel mai groaznic mod.
ca de un taur la rodeo sau ca de un caine care ma alearga noaptea pe o strada pustie.
mi-e asa de frica sa ma uit in mine, incat refuz constant sa fac asta , astfel incat toata viata mea a devenit o absenta. o tensiune in asteptare. un gol imens sub presiune. un balon de sapun. o picatura de ulei.
nu accept prezente si asta face din mine un monstru uman. am renuntat de mult la sentimente si la ideea in sine de a simti. si e atat de trist. pentru ca azi mi s-a facut dor sa mi se faca dor.
a-ti fi dor…
ce lucru minunat. numai oamenilor minunati le poate fi dor cu adevarat. eu nu sunt unul din aceia.
as vrea sa fiu minunata. as vrea sa-mi fie dor si sa nu-mi mai fie frica. as vrea sa fiu sincera cu mine.
singurele mele momente de sinceritate sunt uneori – la 12 noaptea, ascunsa prin vreo camera, incercand sa imi fac ordine in niste ganduri vagi, fumand poate prea mult.
ce gol imens e in rest. intr-o zi o sa pierd.
de fapt , am inceput deja sa pierd…
sentimente, oameni, emotii…

viata mea e pe o stanca. am sa ma arunc

viabilitate neconditionata

si toate-mi vorbesc de ceea ce mi-era cel mai frica : intoarcerea la mine
sunetele unor sentimente refulate adanc, urla din-nauntrul meu, ca niste coruri de voci ale unor fetusi nenascuti.
imi amintesc acum toate momentele alea :
eu, intr-o bluza prea larga si cu o tigara prea scurta;
eu, cu ruj rosu si zambet larg;
eu, in locuri si cu oameni necunoscuti;
eu si prea multe ganduri concentrice;
eu si ceea ce trebuia sa fie fericirea;
imi amintesc de “eu” si de ceea ce trebuia sa fie un “mine”

imi vine sa plang, sa rad, sa ma dau cu capul de pereti, sa mi se faca pielea de gaina si apoi sa ma intreb :
oare cand am fost eu?

Am 20. si nu pot face nimic cu asta.

Solargate – She Left

1. Vladimir Sajko – Pesnja Vostochnogo Vetra
2. Bliss – A Chapter in History (Main Theme Piano Version)
3. Bliss – They Made History (Main Title)
4. John O’Challaghan feat. Audrey Gallagher – Big Sky (Acoustic version)
5. Martian – To You
6. Loona – Hijo De La Luna
7. Andy Blueman – Riding Through The Morning Mist
8. Arto Kumanto – Nearly The Perfect Moment
9. Sunless – The Secret
10. Luigi Rubino – Nostalgie
11. Bliss – How Would You Like To Remembered?
12. Bill Douglas – Emerald Dawn
13. The Daydream – Tears
14. Keiko Matsui – Gentle Sands (Solo Piano)

gives u chills.

a thousand pieces

ma patrundeam de ceea ce urma sa-mi fie smuls.
de ceea ce detineam intr-un mod atat de precar incat pierderea lui e o fatalitate.
Cavalerul cu Crin.

” Eu n-am sarutat niciodata zarzari infloriti.
Eu mi-am muscat buzele pentru ca nu stiam cine sunt.
Eu ma intrebam si ma chinuiam sa raspund.
Si ma ofileam negasind raspusuri.
Pe mine ma clatina vanturile.”

high school poetry ha(z)ha(z)(de.necaz)

ore de menaj interior.
apoi ore de turbulente, de cruzime, de plans, de aruncat cu pietre.
si apoi orele de gol.

vidul asta din jurul meu ma inghite. e un balaur cu 33 de dinti. un dinte mare si colturos il are infipt adanc in cerul gurii. e un ciocan ce loveste violent… trecatorii. cei ce trec sunt cei ce stiu ca balaurul are 33 de dinti. dar nu stiu ca burta balaurului are fund. ca acolo, in burta lui, e o alta lume. o lume a trecatorilor. a celor ce au stiut ca balaurul are 33 de dinti si au aflat ca burta lui are fund. este lumea celor ce au renuntat la iluzii, la visuri si visare, la ei, la ele si la noi – cei ce nu ne putem numi trecatori. acestia, trecatorii, sunt cei ce au inteles ca pentru a fi un trecator este obligatoriu sa fii sfaramat de cel de-al 33-lea dinte al balaurului.
si mi-am dat seama ca e momentul. sa trec. asa ca m-am apucat de lucruri si grele si marete si complicate. deci m-am apucat de construit imperii. personale. lumi.
construiesc imperii de vid, de lume,
de lume obosita de timp,
de-o lume omorata de mine.

ca sa nu trec cu mana goala.

Who wants to be ordinary ?
Who wants to be sweet ?

” pe mine ma clatina vantul”

ploua brutal azi.
nu, nu-i furtuna. nu-s fulgere ori trasnete.
nu-s tipete ori gemete.
ploua abject. ploua murdar.
e ceva parca in stare latenta.
e ceva laconic.
parca fiecare picatura de ploaie ia cu ea cate o simtire din mine.
si nu, nu sunt trista.
pur si simplu sentimentele fug.
destul de rapid,
la fel de rapid cum o sa raman goala.
la fel de goala cum am mai fost.
asa cum imi place mie sa fiu.

si desi te visez in fiecare noapte, ma tii in brate si ma saruti,
imi este dor de tine, asa de dor, ca si cum nu ne-am mai vazut de mult timp.
in fond, esti doar un gol.
o absenta.
iar eu…
eu sunt … de-ne-ranit.

La esencia esta dentro…

Quienes somos en realidad? Da la impresion de que no seguimos nuestro propio compas, ni atendemos al compas de la Naturaleza, ni el del rotar de nuestra Tierra, ni el de nuestros propios suenos.

Tu Mari, invitandonos a detenernos un poco en el camino, y … respirar.

me dao cuenta
de lo poco que soy

se reparten mi ser
aquel que solo piensa que sera algun dia

que el presente es
el medio pa lo que quiere alcanzar algun dia

hay otro que solo piensa en el pasado
por que le encanta recordar
ya sean penas o alegrias
lo que daria por cambiar lo que es,
donde esta…

la esencia esta dentro,
como lo siento,
el tiempo esta fuera

escucho sonidos,
silencio bajo el sonido
observo el ritmo que mi respiracion lleva
como fluye dentro y fuera