YvonnePopescu's Blog

si toate-mi vorbesc de ceea ce mi-era cel mai frica : intoarcerea la mine
sunetele unor sentimente refulate adanc, urla din-nauntrul meu, ca niste coruri de voci ale unor fetusi nenascuti.
imi amintesc acum toate momentele alea :
eu, intr-o bluza prea larga si cu o tigara prea scurta;
eu, cu ruj rosu si zambet larg;
eu, in locuri si cu oameni necunoscuti;
eu si prea multe ganduri concentrice;
eu si ceea ce trebuia sa fie fericirea;
imi amintesc de “eu” si de ceea ce trebuia sa fie un “mine”

imi vine sa plang, sa rad, sa ma dau cu capul de pereti, sa mi se faca pielea de gaina si apoi sa ma intreb :
oare cand am fost eu?

Am 20. si nu pot face nimic cu asta.