YvonnePopescu's Blog

cateodata ma gandesc la mine, si imi vine sa plang.
alteori imi vine sa rad.
ma uit la viata mea si ma intreb ce gluma mai e si asta.
o gluma fara fir.
de fapt, viata mea e o mare absenta.
mi-e frica de orice, mi-e frica de tot, de oameni, de fapte, de sentimente, de lucruri marunte, de lucrurile simple pe care imi place sa le vad complicate, de prea multa responsabilitate, de lipsa totala de resposabilitati, mi-e frica de soare si in acelasi timp mi-e frica de noapte, mi-e frica sa mananc si in acelasi timp mi-e frica sa nu mi se faca foame, mi-e frica sa dorm si in acelasi timp mi-e frica sa ma trezesc la realitate, mi-e frica sa simt si in acelasi timp mi-e frica tare ca intr-o zi nu o sa mai simt nimic, mi-e frica de gandurile mele si in acelasi timp mi-e frica sa nu mai gandesc, si mi-e frica sa ma las sa gandesc liber, pentru ca mi-e frica de mine.
mi-e frica de mine in cel mai groaznic mod.
ca de un taur la rodeo sau ca de un caine care ma alearga noaptea pe o strada pustie.
mi-e asa de frica sa ma uit in mine, incat refuz constant sa fac asta , astfel incat toata viata mea a devenit o absenta. o tensiune in asteptare. un gol imens sub presiune. un balon de sapun. o picatura de ulei.
nu accept prezente si asta face din mine un monstru uman. am renuntat de mult la sentimente si la ideea in sine de a simti. si e atat de trist. pentru ca azi mi s-a facut dor sa mi se faca dor.
a-ti fi dor…
ce lucru minunat. numai oamenilor minunati le poate fi dor cu adevarat. eu nu sunt unul din aceia.
as vrea sa fiu minunata. as vrea sa-mi fie dor si sa nu-mi mai fie frica. as vrea sa fiu sincera cu mine.
singurele mele momente de sinceritate sunt uneori – la 12 noaptea, ascunsa prin vreo camera, incercand sa imi fac ordine in niste ganduri vagi, fumand poate prea mult.
ce gol imens e in rest. intr-o zi o sa pierd.
de fapt , am inceput deja sa pierd…
sentimente, oameni, emotii…

viata mea e pe o stanca. am sa ma arunc